Componenţa apei termale
În anul 1925 în Hajduszoboszlo în urma forării de adâncime, a izbucnit din pamânt de la aproximativ 1110 metri, apă termală de 75°C. În urma analizelor s-a constatat că apa termală conţine jod, brom, sare iodată, carbonat de hidrogen. Analizele au arătat că apa conţine bitumen şi ostrogen, precum şi diferiţi indicatori radioactivi cum ar fi: titan, vanadiu, cupru, zinc, argint, stronţiu, bariu, şi sub formă de plumb.
Motivele pentru care mii de oameni se vindecă sunt puterea apei termale şi alte tratamente. Apa conţine iod, brom, sare este în primul rând recomandat pentru afecţiuni reumatice. Se obţin rezultate foarte bune,peste 90%din pacienţii care se ţin de tratamentul prescris de medic,pacienţii cu afecţiuni ai aparatului locomotor, spondiloză, boli degenerativeCurele de baie au un efect benefic şi pentru boli neurale, chirurgicale, dermatologice (eczeme, psoriazis) .Pacienţi care au avut intervenţii chirurgicale ortopedice fac cure suplimentare.
Se obţin rezeultate bune şi în tratarea stării de după hemoragie cerebrală, paralizii provenite din sindromul Heine medin, nevralgii, dureri neuralgice. Multe femei sterile după trei-patru cure,au rămas însărcinate. Acest fenomen se datorează faptului că în apă se găseşte estrogen.
Componenţi | (mg/I) OKI (1994) |
---|---|
Kaliu K+ | 11,3 |
Natriu Na+ | 1530 |
Ammoniu Nh4 | 14,8 |
Calciu Ca2+ | 8,6 |
Magneziu Mg2+ | 5,4 |
Fier Fe2+ | 0,79 |
Mangan Mn2+ | - |
Litiu Li+ | 0,2 |
Aluminiu Al+++ | - |
Nitrat NO3 | - |
Nitrit No2 | - |
Clorură Cl2- | 1495 |
Bromură Br- | 9,8 |
Jodură J- | 5,5 |
Fluoră F- | 1,7 |
Szulfat SO42- | 37 |
Carbonat de hidrogen HCO3- | 1790 |
Sulfură S2- | 0,16 |
Fosfaţi PO43- | 0,25 |
Carbonat CO32- | 9,0 |
Acid boric HBO2 | 84 |
Metacovasav H2SiO3 | 52 |
Dioxid de carbon Co2 | - |
Oxigen O2 | nyom |
Arsen As 84 | - |
Total: | 5055 |